În
1980, China era aproape inexistentă pe harta constructorilor auto,
având cifre de producţie de 56 de ori mai mici decât America. De
atunci, însă, lucrurile s-au schimbat, iar industria auto
chinezească a evoluat ca în poveşti: în 20 de ani a crescut de 5
ori mai mult, în timp ce America a fluctuat foarte puţin, iar în
ultimul deceniu a înregistrat o creştere exponenţială, în 2008
fiind foarte aproape de pragul de 10 milioane de maşini
produse.
Practic, în anul de criză 2008, America a suferit o scădere
drastică a producţiei, până la 8,7 milioane de maşini, în timp ce
China a înregistrat 9,5 milioane, surclasând astfel USA. Iar
americanii vor reveni greu pe trendul ascendent, în timp ce
economia chineză are o creştere foarte rapidă. Pe lângă asta, China
se adaptează foarte rapid schimbărilor din climatul economic
general, are o politică foarte coerentă în ce priveşte taxarea
maşinilor poluante şi investeşte masiv în tehnologiile
non-poluante.
Aşadar, ochii pe China în noul deceniu motorizat!